REGULAMENT - CADRU PRIVIND CAZAREA ÎN CĂMINELE STUDENTESTI ALE ' ' UBB -Modificat şi completat prin HS nr. 13/20.02.2023
- Capitolul I. Dispoziţii generale Art. 1. Căminele studenţeşti sunt unităţi aflate în proprietatea, administrarea şi folosinţa Universităţii Babeş-Bolyai, care asigură condiţii de viaţă şi studiu pentru studenţi. Acestea funcţionează pe întreaga perioadă a anului universitar. Art. 2. 1) Cazarea în căminele studenţeşti se face: a. la începutul fiecărui an universitar, pe bază de cerere nominală, depusă la secretariatul fiecărei facultăţi, sau formular completat online; b. înaintea începerii vacanţei de vară, pe bază de cerere nominală, depusă prin intermediul unui formular online administrat de către Consiliul Studenţilor din UBB (în continuare „CSUBB"). c. pe parcursul anului universitar, începând cu a 15-a zi a anului universitar, pe bază de cerere nominală, depusă la la Serviciul Social pe adresa social@ubbcluj.ro. 2) Cererea nominală sau formularul completat online va avea o secţiune dedicată exprimării opţiunii solicitantului privind cămin~l în care doreşte să beneficieze de un loc de cazare (maxim 3 opţiuni). Solicitantul va menţiona expres acordul sau dezacordul în vederea cazării în alt cămin decât cele menţionate în cerere/formular. Opţiunea solicitantului privind căminul în care doreşte să beneficieze de un loc de cazare nu reprezintă un criteriu de alocare a unui loc de cazare.