Detalii referitoare la proba scrisă din cadrul Concursului ”Nicolae Mărgineanu”:
1. Proba scrisă va avea loc în data de 25.05.2024, începând cu ora 16.00, la sediul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), Str. Teodor Mihali, Nr. 58-60.
2. Pentru o bună organizare, rugăm concurenții să se prezinte la ora 15.00 în fața sălii de concurs. Repartizarea candidaților se face după cum urmează:
Sala Jinga: Numerele de concurs: 1286 - 1448
Sala A1: Numerele de concurs: 1001 - 1143 (exceptie 1008 și 1136)
Sala A2: Numerele de concurs: 1144 - 1285
Sala 001: Numerele de concurs 1008 și 1136
3. Accesul în sala de examinare se realizează pe baza unui act de identitate. Utilizarea telefoanelor în sălile de concurs pe durata concursului este strict interzisă. Recomandăm candidaților să lase telefoanele mobile și alte obiecte personale în grija aparținătorilor. În cazul în care candidații nu dispun de această opțiune, obiectele personale (incluzând geantă, ghiozdan, telefon mobil) se vor preda la intrarea în sală supraveghetorilor. Acestea vor fi restituite candidatului la părăsirea sălii de concurs.
4. După distribuirea în sălile de concurs ale materialelor de concurs și începerea probei (ora 16.00), accesul în săli va fi interzis.
5. Proba de concurs va dura 60 de minute (excepție concurenții care au solicitat timp suplimentar în baza unui diagnostic medical). Candidații pot părăsi sala doar după primele 15 minute de la începerea examinării, caz în care caietul cu subiecte va rămâne în sala de examinare. Acest caiet va putea fi recuperat după încheierea examenului pentru toți participanții.
6. Candidații se vor prezenta la examen cu PIX NEGRU. Nu se acceptă completarea fișelor de răspuns cu creion sau stilou.
***
ÎNSCRIEREA LA CONCURS S-A ÎNCHEIAT ÎN 22.05.2024 ORA 24
***
1. Scopul concursului
Concursul Nicolae Mărgineanu 2024, organizat de Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB), Cluj-Napoca, se adresează:
1.1. Tuturor celor care doresc să urmeze cursurile Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul UBB Cluj Napoca, oferindu-le șansa de a susține o probă de concurs similară cu proba scrisă a concursului de admitere din Iulie 2024. Pentru candidații la această facultate, specializarea Psihologie, linia de studiu română, din cadrul UBB, rezultatele obținute la Concursul Nicolae Mărgineanu 2024 vor putea fi utilizate în cadrul concursului de admitere din luna Iulie 2024, ca parte a mediei de admitere (pentru detalii suplimentare, consultați capitolul 7, secțiunea 7.1).
1.2. Tuturor celor care urmează să susțină un examen de admitere bazat pe evaluarea abilităților cognitive, la alte specializări decât cea menționată la punctul 1.1. Prin natura probelor de concurs și a rezultatelor oferite, acest concurs reprezintă o oportunitate de verificare a nivelului de competențe ale potențialilor cadidați. Pentru participanții la concursul Nicolae Mărgineanu 2024 din această categorie, rezultatele nu pot fi utilizate în cadrul concursului de admitere la specializării vizate, acestea putând fi recunoscute doar pentru persoanele descrise la punctul (1.1).
2. Data și locul de desfășurare
Concursul Nicolae Mărgineanu ediția 2024 se va desfășura în format fizic în sălile de curs ale Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca situate în zona campusului FSEGA (str. Teodor Mihali, nr. 58-60) în data de 25 mai 2024, ora 16.00. Durata concursului va fi de 1 oră. Detaliile organizatorice urmează a fi comunicate prin anunțuri postate pe site-ul facultății și la adresa de e-mail furnizată în cadrul înscrierii.
3. Disciplinele si tematica concursului
În cadrul concursului Nicolae Mărgineanu 2024, candidații vor primi un caiet de sarcini care vizează evaluarea diferitelor abilități cognitive (raționament deductiv, raționament inductiv, raționament analogic, raționament cantitativ/probabilistic și abilități verbale). Subiectele vor fi de tip grilă, asemănătoare ca structură și grad de dificultate cu cele care urmează a fi susținute la concursul de admitere Iulie 2024 în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul UBB Cluj Napoca. Subiectele vor fi în număr de 40 (câte 8 întrebări pentru fiecare abilitate cognitivă evaluată) și vor fi redactate în limba română.
Abilitățile cognitive evaluate în cadrul acestui concurs sunt identice cu cele ce urmează a fi evaluate în cadrul probei scrise de la concursul de admitere din iulie 2024, specializarea Psihologie, linia de studiu română. Similaritatea abilităților vizate în cele două evaluări (concurs Nicolae Mărgineanu 2024, respectiv concurs admitere psihologie) nu înseamnă că cele două probe de evaluare vor conține exact același tip de sarcini.
Regulamentul de admitere Iulie 2024, Psihologie, poate fi consultat aici: https://psiedu.ubbcluj.ro/data/uploads/doc/regulamente/fpsereg_admitere-2024.pdf
4. Evaluarea grilelor de concurs
5. Calendarul concursului
6. Condiții de participare
Concursul Nicolae Mărgineanu 2024 se adresează prioritar, dar nu exclusiv, elevilor de liceu din clasa a XII-a şi persoanelor care au obținut diploma de bacalaureat în anii precedenți, care doresc să își testeze competențele în vederea admiterii la specializarea Psihologie, linia de studiu Română a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Posibilitatea de a obține rezultate pentru fiecare dimensiune în parte însă, reprezintă un feedback valoros în ceea ce privește nivelul de pregătire a oricărui candidat care urmează să susțină o probă de admitere bazată pe testarea unor abilități cognitive, indiferent de facultatea și specializarea vizată.
Procedura de înscriere presupune parcurgerea a două etape, respectiv: 1. Plata taxei de participare, și 2. Completarea fișei de înscriere. Plata taxei de participare în lipsa completării fișei de înscriere nu oferă dreptul de participare la concurs. Numărul locurilor disponibile pentru această competiție este limitat la 1000. După ocuparea locurilor disponibile (primii 1000 de participanți cu plata efectuată și fișa de înscriere completată), aplicația de înscriere online nu va mai permite înscrierea candidaților la concurs (caz în care perioada de înscriere se consideră a fi închisă înainte de termen). În cazul celor care au efectuat plata, dar din motivele prezentate mai sus, nu au reușit să completeze fișa de înscriere (deoarece s-a atins maximul stabilit), suma achitată va fi returnată integral.
7. Utilitatea participării la concursul ”Nicolae Mărgineanu, 2024”
7.1 Aspecte normative:
Nota obţinută la concursul Nicolae Mărgineanu 2024 se poate folosi ca şi notă la proba scrisă a concursului de admitere din sesiunea Iulie 2024, specializarea Psihologie, linia de studiu Română. Recunoașterea notei ca și probă de concurs în cadrul admiterii la specializarea Psihologie, linia de studiu Română a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, UBB, Cluj-Napoca, este condiționată de înscrierea și participarea candidatului la examenul de admitere din luna Iulie 2024. Pentru toți participanții concursului Nicolae Mărgineanu 2024 care respectă această condiție, nota obținută la proba scrisă a concursului de admitere din sesiunea Iulie 2024 va fi, în mod automat, nota mai mare dintre cele două evaluări. De exemplu, unui candidat care obține nota 9 la Concursul Nicolae Mărgineanu și nota 8 la concursul de admitere la Facultatea de Psihologie în sesiunea Iulie 2024, i se va reține în mod automat nota 9 ca fiind cea care va contribui la media calculată în cadrul concursului de admitere la Facultatea de Psihologie, specializarea Psihologie, linia română.
Nota obținută la concursul Nicolae Mărgineanu 2024 nu poate fi transferată la concursul de admitere din alți ani. Lipsa înscrierii candidatului în sesiunea de admitere Iulie 2024, specializarea Psihologie, Linia de studiu Română, atrage după sine imposibilitate recunoașterii notei obținute la orice alt concurs de admitere în cadrul Facultății de Psihologie. De asemenea, lipsa susținerii probei scrise din cadrul examenului de admitere în sesiunea Iulie 2024, chiar și în cazul înscrierii în sesiunea de admitere, se va solda cu calificativul Absent și eliminarea candidatului din concursul de admitere fără a se recunoaște nota obținută în concursul Nicolae Mărgineanu 2024.
Nu există niciun acord formal care să permită recunoașterea notei obținute la Concursul Nicolae Mărgineanu în contextul unor examene de admitere organizate de către alte centre universitare sau alte specializări din cadrul UBB, Cluj-Napoca.
7.2 Aspecte formative:
În cazul concurenților, prospectivi candidați la examenele de admitere bazate pe aptitudini cognitive, organizate de alte universități sau facultăți/specializări din cadrul UBB, profilul obținut în urma concursului Nicolae Mărgineanu 2024 poate reprezenta un reper al nivelului de pregătire pentru examenul de admitere. Abilitățile vizate în cadrul concursului Nicolae Mărgineanu 2024 sunt: raționament deductiv, raționament inductiv, raționament analogic, raționament cantitativ/probabilistic și abilități verbale. Cunoașterea nivelului de dezvoltare al diferitelor dimensiuni testate va permite o direcționare a efortului în mod specific spre acele tipuri de sarcini care operaționalizează dimensiunile mai slab dezvoltate. Acest profil al dimensiunilor cognitive va fi exprimat în unități procentuale, adică ținând cont de performanța celorlalți concurenți la concursul Nicolae Mărgineanu 2024. De exemplu, să presupunem că un concurent obține punctajul 6 pentru dimensiunea raționament deductiv. În cadrul profilului întocmit, scorul de 6 va fi exprimat sub forma unui scor procentual care reflectă poziția acestui scor și implicit a concurentul, în ordinea crescândă a notelor obținute de toți ceilalți concurenți la aceeași dimensiune. Procedura este identică pentru toate dimensiunile/abilitățile vizate.
8. Înscrierea la concurs
Pentru înscrierea la concurs, candidații trebuie să urmeze următorii pași:
9. Situatie înscriși la concurs
07.05.2024 ora 22:30: 84 înscriși cu numerele de legitimație de la 1001 la 1084
08.05.2024 ora 23:30: 119 înscriși cu numerele de legitimație de la 1001 la 1119
09.05.2024 ora 23:00: 144 înscriși cu numerele de legitimație de la 1001 la 1144
10.05.2024 ora 23:07: 169 înscriși cu numerele de legitimație de la 1001 la 1169
11.05.2024 ora 23:00: 185 înscriși cu numerele de legitimație de la 1001 la 1185
12.05.2024 ora 15:00: 190 înscriși cu numerele de legitimație de la 1001 la 1190
13.05.2024 ora 19:20: 225 înscriși cu numerele de legitimație de la 1001 la 1225
14.05.2024 ora 23:20: 259 înscriși cu numerele de legitimație de la 1001 la 1259
15.05.2024 ora 20:00: 271 înscriși cu numerele de legitimație de la 1001 la 1271
16.05.2024 ora 23:00: 291 înscriși cu numerele de legitimație de la 1001 la 1291
17.05.2024 ora 23:00: 316 înscriși cu numerele de legitimație de la 1001 la 1316
18.05.2024 ora 23:00: 331 înscriși cu numerele de legitimație de la 1001 la 1331
19.05.2024 ora 23:00: 353 înscriși cu numerele de legitimație de la 1001 la 1353
20.05.2024 ora 23:00: 389 înscriși cu numerele de legitimație de la 1001 la 1389
21.05.2024 ora 23:23: 423 înscriși cu numerele de legitimație de la 1001 la 1423
22.05.2024 ora 24:00: 445 înscriși cu numerele de legitimație de la 1001 la 1448 (au fost anulate 3 numere de legitimatie 1089, 1230, 1282 pentru candidatii care s-au inscris din greseala de 2 ori, pentru acestia s-a pastrat ultimul numar de legitimatie care a fost trimis prin email catre ei)