• psiedu

Anunturi

Discurs deschidere an universitar

Cuvânt  de bun venit și îndemnuri la început de an universitar

 

Întâi de toate vă adresez salutul meu de Bine ați venit! 

 

Apreciez mult prezența numeroasă a corpului profesoral împreună cu echipele secretarial- administrative ale facultății. Trăim mai intens și prețuim mai mult evenimentul acesta al deschiderii anului universitar, dacă îl sărbătorim împreună, salutându-ne studenții noștri în formație completă. E un moment festiv al tuturor.

 

În numele Decanatului și al  colegilor din departamente vă salut pe dvs., studenții noștri. Mai întâi, pe cei  din anul I, proaspăt intrați, și apoi pe cei din anii mai mari. Un gând bun tuturor celor care ați decis să veniți la deschiderea festivă a anului universitar pentru a primi  întâmpinarea noastră.

La început de drum, îngăduiți-mi să vă adresez câteva îndemnuri motivaționale. Ele vizează educația, succesul și posibile eșecuri ale voastre.

 

Educația voastră.

Rețineți:

  1. Educația nu înseamnă pentru voi doar timp. Educația înseamnă mai ales efort. Și aș vrea să fiți conștienți de necesitatea acestei osteneli. Apreciați și nu ezitați să depuneți efort  pentru propria voastră formare. Nu pentru noi, nu pentru note, nu pentru promovarea examenelor, nu pentru finalitatea imediată a unui semestru sau ciclu educațional, ci pentru ceea ce vă doriți voi să fiți ca profesioniști, după absolvire,.
  2. Să nu considerați niciodată studiul ca pe o datorie. Mai degrabă, considerați studiul ca pe o oportunitate fantastică, o șansă extraordinară de a învăța. Studiul implică modalitățile,   instrumentele și energia pe care le veți antrena pentru echiparea voastră cu cunoștințe și competențe. Fiți pregătiți pentru o călătorie lungă și adesea incertă. Lucrurile bune și de folos nu vin niciodată ușor.  
  3. Fiți conștienți că sacrificiul pentru propria voastră formare, pentru educația voastră, e unul temporar. În schimb, sacrificiul vostru pentru necunoaștere, sau pentru ignoranță,  este veșnic. Nu vă risipiți fără rost timpul și resursele. Timpul este ireversibil, iar resursele voastre sunt limitate.

Succesele voastre

Dacă doriți să fiți performanți, oameni de succes, atunci rețineți trei aspecte:

  1. Succesul nu este nicidecum un accident. Succesul presupune o muncă grea, perseverență, presupune sacrificiu din partea voastră, dar mai cu seamă presupune o dragoste pentru tot ceea ce faceți sau învățați să faceți. Știu, sună pretențios, dar o să realizați odată cu trecerea timpului, odată cu maturizarea voastră academică, ce înseamnă să te îndrăgostești de ceea îți dorești pentru devenirea ta. Vă îndemn să vă îndrăgostiți, dacă n-ați reușit încă până acum, de opțiunea voastră, dar și de efortul în drumul către ea.
  2. Cei mai mulți dintre studenți  se feresc sau doresc să scape de frici. Mă refer la temerile, la anxietățile legate de concurs, de examene, de evaluări. Dar să știți că oamenii de succes au frici, oamenii de succes au griji, ei au preocupări și au îndoieli. Oamenii de succes,  mai au însă ceva. Au o grijă fantastică că aceste îndoieli, griji sau frici, să nu se interpună între obiectivul lor și realitățile, uneori dure, ale urcușului către finalitate. Adică ei reușesc să le înlăture sau să convertească aceste frici în favoarea lor. Nu vă fie frică de frici, nu vă temeți de confruntări. Ele sunt extrem de  utile pentru supraviețuire, dar și pentru reușitelor voastre.  Frica vă poate fi un bun aliat. Depinde cum și cât de bine o gestionați.
  3. În loc să vă faceți griji pentru ceea ce nu puteți controla, mai bine îngrijiți-vă cum puteți transforma aceste temeri de incontrolabilitate în ceva creativ și de folos vouă. Nu uitați că sunteți mai curajoși decât voi credeți, mai puternici decât păreți și mai inteligenți decât ați dovedit vreodată. Oferiți-vă șanse de a vă confirma  aceste lucruri. 

Eșecurile voastre

Cu privire la eșecurile posibile.

  1. Nu lăsați ca eșecurile să vă definească. Adesea, preocupat prea mult de eșecuri, ruminând asupra lor și împropriindu-le, ajungi să te definești ca un om de eșec. Procedând astfel riscați să fiți perdanți. Lăsați eșecurile să vă învețe ele pe voi lucruri esențiale. Nu uitați că înlăuntrul vostru există ceva mai mare și mai puternic decât orice obstacol, iar eșecurile voastre temporare pot fi umbrite de persistență.
  2. Cea mai mare slăbiciune a noastră este în a renunța. Iar cel mai sigur mod de a reuși este atunci când încerci încă o dată. Încercați și voi încă o dată si încă odată și de câte ori e nevoie, căci fiecare nouă încercare te învață ceva despre tine și resursele tale. 
  3. Acceptați că nu puteți să vă întoarceți și să schimbați trecutul, dar puteți să schimbați ceva începând de acum astfel încât să aveți o altă finalitate. Trecutul va rămâne așa cum a fost, el e un dat obiectiv. Voi aveți însă posibilitatea de a vă putea schimba prezentul, iar aceasta schimbare va modifica interpretările pe care le aveți privind trecutul vostru. Procedând astfel vă veți descoperi resursele și motivația necesare pentru a vă atinge obiectivele.  

Îndemnul meu final:

Începeți prin a face ceea ce este necesar pentru pregătirea voastră.

Treceți apoi la a face ceea ce credeți voi că este posibil să faceți.

În final veți afla singuri că puteți face ceea ce considerați a fi imposibilul.

 

Mult succes în tot ceea ce faceți pentru devenirea voastră!

Cu prețuire și gânduri de bine,

Prof. univ. dr. Adrian Opre,

Decanul FPSE,UBB.

<< Go back to the previous page